S-a aflat: totul despre experimentele făcute de Facebook asupra utilizatorilor

de: Mădălina Bahrim
28 10. 2021

Cea mai mare rețea de socializare din lume – Facebook – se află în mijlocul unui scandal fără precedent. Platforma lui Mark Zuckerberg este acuzată de o fostă angajată a companiei de faptul că are un impact social devastator și că face experimente asupra utilizatorilor.

Nu este pentru prima dată când astfel de acuzații apar în spațiul public. De săptămâni bune, documentele interne scoase la lumină de fosta angajată zguduie platforma socială din temelii. Diferența este că noile informații sunt mult mai șocante decât tot ceea ce a apărut până acum.

Mai exact, să ne amintim de faptul că în urmă cu 5 ani Facebook a pus la dispoziția utilizatorilor săi 5 moduri noi de a reacționa la o postare. Mai exact, au apărut, pe lângă banalul „like”: „love”, „haha”, „wow”, „sad” și „angry”.

Conform celor mai recente dezvăluiri, platforma socială a tratat emoji-urile de reacție ca fiind mai valoroase decât simplele „like-uri”. Explicația este simplă. Algoritmii recunoșteau faptul că oferirea de reacții, în detrimentul simplului Like, denotă o implicare mai mare din partea utilizatorului. Exact acest val de emoție și implicare era ceea ce avea nevoie să exploreze gigantul social-media.

Cum a manipulat Facebook utilizatorii

Conform unui document intern al companiei, deci ceea ce au descoperit angajații Facebook, favorizarea postărilor „controversate”, inclusiv a celor care îi înfuriau pe utilizatori, ar putea inadvertent „deschide ușa către mai mult spam / agresivitate / clickbait.

Din 2019 până în prezent, Facebook a amplificat în mod sistematic unele din cele mai nocive postări de pe platforma sa, făcându-le mai vizibile în news feed-urile utilizatorilor și răspândindu-le unui public mai larg.

Motivul? Reacțiile, activitatea, vizualizările, impactul social aduc profit.

Se pare că apar informații conform cărora s-ar fi făcut și anumite experimente pe utilizatori. Mai exact, algoritmii platformei cuantifică semnale subtile, pe care majoritatea utilizatorilor nici nu le-ar observa, ca de exemplu numărul de comentarii lungi pe care o postare le generează, dacă ele conțin doar text sau și alte elemente, sau dacă un videoclip este înregistrat live sau în prealabil.